18 Decembrie 2016
TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
TESTUL CREDINCIOŞIEI
Ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu. Romani 8:28
Numai sufletul credincios crede că Dumnezeu este Cel ce rânduieşte împrejurările din viaţa lui. Ne permitem libertatea de a acţiona cum credem noi privitor la situaţiile din viaţa noastră; nu credem că Dumnezeu le-a rânduit, deşi afirmăm contrariul. Tratăm întâmplările din viaţa noastră ca şi cum ar fi fost aranjate de oameni. A fi credincios în orice împrejurare înseamnă a fi credincios unei singure persoane – Domnului nostru. Dumnezeu ne pune în anumite situaţii şi deodată ne dăm seama că I-am fost necredincioşi prin faptul că n-am recunoscut că El le-a pregătit. N-am văzut care era scopul Său. Şi acea ocazie nu se va mai ivi exact aşa niciodată în viaţa noastră. Aici este testul credincioşiei. Dacă învăţăm şi ne închinăm lui Dumnezeu în situaţiile dificile. El le va schimba într-o clipă, la timpul hotărât.A-I fi credincios lui Isus Cristos este lucrul pe care ezităm să-l facem astăzi. Suntem loiali lucrării, slujirii, oricărui lucru, numai să nu ni se ceară să-I fim loiali lui Isus Cristos. Mulţi creştini îşi pierd răbdarea când se vorbeşte despre credincioşia faţă de Isus. Domnul nostru este detronat mai deliberat de către lucrătorii creştini decât de către oamenii din lume. Dumnezeu este tratat ca o „maşină de binecuvântat” oameni, iar Isus Cristos este considerat doar un „lucrător” printre alţi lucrători.
Important este nu atât ca noi să lucrăm pentru Dumnezeu, ci ca noi să-I fim atât de credincioşi Lui, încât El să-Şi poată face lucrarea prin noi. „Contez pe tine pentru o slujire extremă, fără nici o plângere din partea ta şi fără nici o explicaţie din partea Mea.” Dumnezeu vrea să ne folosească aşa cum L-a folosit pe Fiul Său.
MANA DE DIMINEAŢĂ
„Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El.” EVREI 12:5
Duhul lui Dumnezeu îndeamnă pe cei credincioşi să primească disciplina Tatălui ceresc, nu numai spre binele, fericirea şi sfinţirea lor în vremea de acum, ci şi ca să-i pregătească pentru moştenirea împărăţiei care va veni.
În epistola către Evrei, Domnul Hristos este descoperit ca Moştenitor al tuturor lucrurilor şi noi credincioşii Lui suntem moştenitori împreună cu El: „Dacă vom răbda, vom şi împăraţi împreună cu El.” Domnul Isus Hristos este începătorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre şi noi suntem chemaţi să mergem pe urmele Lui, pentru ca să atingem acelaşi scop slăvit: asemănându-ne cu El, să ajungem să împărăţim împreună cu El. Pentrucă nu suntem copii nelegitimi, Dumnezeu ne educă şi ne îmbogăţeşte viaţa prezentă ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui (vs. 10). În greceşte, cuvântul „sfinţenie” de aici, este singurul loc din Scriptură în care este folosit, având înţelesul de calitatea însăşi a sfinţeniei; ca a lui Dumnezeu. Acesta este scopul pentru care Dumnezeu ne pedepseşte (disciplinează) prin orice fel de mijloc pe care-l găseşte El necesar de a-l folosi, nu numai prin educarea noastră, prin Cuvântul Lui, dar şi pentru corectarea noastră. De aceea, cum spune versetul de azi, „să nu dispreţuim disciplinarea (pedeapsa) Lui şi să nu ne pierdem inima” dacă se pare că lecţia este lungă şi greu de învăţat.
Să fim siguri însă, că Tatăl nostru ceresc este în spatele fiecărei încercări, în spatele acestei şcoli a răbdării, pe care nu noi am ales-o şi care poate ni se pare nepotrivită cu voia Lui care ne iubeşte. Dar capitolul acesta de la Evrei, atât de important pentru noi, ne spune că „Domnul disciplinează pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care îl primeşte” (vs. 6). Să nu ne lăsăm învinuiţi de acuzatorul nostru, să nu ne descurajăm şi mai ales să nu cârtim, ci să ne străduim să înţelegem scopul pe care îl are în vedere Dumnezeu şi Tatăl nostru. În loc de a fugi de pedeapsă, de disciplină şi de a ne închide inima faţă de instrucţiunile Lui, în loc chiar de a rezista mijloacelor pe care le alege El, să supunem duhurile noastre, ştiind că este pentru binele nostru; ca Domnul Hristos să fie slăvit în noi. În felul acesta, Dumnezeu izbăveşte viaţa şi slujirea noastră de defecte şi obiceiuri care ţin de copilăria noastră spirituală şi această şcoală prin care trecem, produce în noi maturitatea spirituală la care suntem chemaţi (Ev. 6:1; Ef. 4:13).Tatăl nostru ceresc doreşte fierbinte ca fiecare copil al Lui să fie însufleţit de dorinţa de a merge mai departe cu El care ne conduce de la o fază la alta, ca să ne umplem de toată plinătatea darurilor Lui, într-o viată de ascultare si biruinţă.
„Prin ascultare, un OM a biruit pe Satan. Ce exemplu pentru noi”
„Cea mai rea din toate pedepsele este, însă, când Domnul ne lasă să umblăm în căile noastre” J.N.D.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Dacă vreunul socoteşte că este ceva, măcar că nu este nimic, se amăgeşte singur”. Gal. 6:3.
Scopul duşmanului este să fim încrezuţi. Câteodată ne vedem mici şi neputincioşi, alteori, dimpotrivă, mari şi tari. Mai mult, când am îngrijit de vite, mereu mi se atrăgea atenţia: „Ai grijă să nu se baloneze, că aceasta ar putea cauza moartea lor”. Cei cu un bun apetit se balonează mai uşor – acei oameni care ascultă cu plăcere Cuvântul lui Dumnezeu şi vor totul numai pentru ei, aceştia vor fi fericiţi, mult mai fericiţi decât alţii. Aici începe primejdia. Vitele balonate se tratează cu furaje uscate. Şi Dumnezeu ne dă în astfel de împrejurări de multe ori, „mâncare uscată”, El aduce frigul ca şi iarna şi noi suntem dezamăgiţi, că ne-am dorit să fie vară veşnică. Dar astfel putem să ne analizăm viaţa şi să primim o imagine reală a situaţiei noastre.Datorită „balonării” unora, este dezbinare între poporul lui Dumnezeu. Dezbinarea rezultă din faptul că există unii care ştiu totul, neavând nevoie de alţii vrând să se pună deasupra tuturor. În majoritatea cazurilor, dezbinările se datoresc predicatorilor. Unul dintre ei mi-a spus: „Nu pot să înţeleg cum poţi să asculţi când vorbesc alţi fraţi. Mulţi vorbitori cu pregătire nu suportă să fie ascultători. Ei spun că omul vechi este răstignit şi îngropat, dar viaţa lor dovedeşte contrariul. Cât de important este să învăţăm! Cei balonaţi nu simt foamea, se consideră binecuvântaţi numai dacă vorbesc ei. Cu astfel de gânduri sau idei nu e nevoie să mai meargă la Biserică, sau conferinţă, că ei ştiu ce se va vorbi. Aceasta este o îngrozitoare stare de înfumurare.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
APĂRAT ŞI ACOPERIT
Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul. Isaia 31.5
Fără să piardă o clipă în drumul său, mama se grăbeşte către cuibul său ca să aducă hrană puilor. Şi când simte că micuţii ei sunt în primejdie, ea aleargă îndată să-i apere. La fel Domnul, ca să îi apere pe aleşii Săi, va veni ca pe aripi de vultur, ba chiar pe aripile vântului.
Mama întinde apoi aripile sale peste cuib ca să-şi acopere puişorii săi, ea îi acopere cu trupul său, le transmite căldura sa şi îi acoperă în aşa fel ca să le facă un adăpost. Dumnezeul cel veşnic lucrează la fel ca să îi apere pe copiii Săi. El vrea să fie El însuşi adăpostul lor, locuinţa lor şi în sfârşit totul. Domnul care Se compară pe Sine aici cu păsările, nu Se aseamănă totuşi cu ele în slăbiciunea lor, căci El este Domnul oştirilor. Să ne bucurăm deci la gândul că dragostea Sa atotputernică va veni la timp ca să ne apere şi să ne păzească în siguranţă. Aripa nici unei mame nu este aşa de iute şi de drăgăstoasă ca aripa lui Dumnezeu şi noi ne vom aşeza cu încredere la umbra sa apărătoare.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
Și dacă darul lui va fi o jertfă de pace, … săl aducă fără cusur înaintea Domnului. Și săși pună mâna pe capul darului său. Levitic 3.1,2
Jertfa de pace trebuia să fie fără cusur. Cel mai mic defect ar fi făcuto să nu fie primită, căci nu mai putea fi o imagine adecvată pentru Fiul sfânt și fără pată al lui Dumnezeu. Instrucțiunile cu privire la această jertfă erau foarte clare (vedeți Levitic 22.2124). Diferitele tipuri de animale care puteau fi aduse ca jertfe de pace ne arată că măsura comuniunii noastre depinde de aprecierea pe care o avem cu privire la perfecțiunile și la vrednicia Celui care nea iubit și care Sa dat pe Sine pentru noi.
Înainte ca jertfa de pace să fie sacrificată și mâncată, cel care o aducea trebuia să se identifice cu ea prin punerea mâinilor pe capul ei. La fel, orice credincios acum privește înapoi la moartea Domnului și știe că a murit pentru ca el să fie adus la Dumnezeu. Acum el are odihnă prin credința în Domnul Isus Hristos și are libertate deplină în prezența lui Dumnezeu.
Să privim cu atenție la aceste lucruri. Comuniunea se bazează pe moartea și pe vărsarea de sânge a Fiului lui Dumnezeu. Fără acestea am fi rămas pentru totdeauna în afara prezenței Sale. Perdeaua dinăuntru nu a fost ruptă până când Hristos nu a murit. De asemenea, sângele nu a fost doar vărsat, ci și stropit pe altar și înaintea altarului; astfel, putem sta înaintea lui Dumnezeu, cu libertatea de a ne apropia și de a intra cu îndrăzneală dincolo de perdea. Ce teren sfânt se află aici pentru comuniune! Ce cale a dreptății și a păcii perfecte! Cum ne invită ea să ne apropiem cu îndrăzneală! H. H. Snell
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
„Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini” (Psalmul 147:5). Ce sigur este că puterea şi înţelepciunea sunt ale Tale şi cât de sigur, prin harul Tău, doresc să Iţi împlineşti voia prin mine.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Dimpotrivă, sufletul îmi este liniştit si potolit ca un copil înţărcat, care stă lângă mama sa.» PSALM 131,2
La Domnul găseşti absolut tot ce ai nevoie. El este dragostea nesfârşită şi te iubeşte mai mult ca o mamă şi ca un tată la un loc. Psalmistul David ştia despre ce vorbeşte când, inspirat de Duhul Sfânt, a afirmat: «Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul» (Psalm 62,1). Înţelegi acum de ce demonul invidiei şi al neîncrederii te doboară chiar înainte de sărbătoarea Crăciunului? Tu susţii că ai credinţă vie în Isus si totuşi rătăceşti prin viaţa ta fără nici o direcţie. Dacă în unele zile cânţi «O, noapte preasfinţită», nu te opri până când ce spune cântarea — «toate-s în odihnă» — nu devine realitate şi în viaţa ta. Nu te mai refugia în problemele cotidiene, ci lasă prezenţa sfântă a Domnului să îţi descopere motivul nestatorniciei tale în viaţa de credinţă. Nu este cumva păcatul? Nu este exact acesta motivul pentru care Isus S-a născut în Betleem, iar mai târziu a fost răstignit pe crucea de pe dealul Golgotei? A făcut El totul degeaba pentru tine? Isus ne-a poruncit sa fim asemeni unui copilaş în viaţa de credinţă. Fă-o! Ascunde-te în Domnul Isus şi vei fi revigorat în umblarea ta prin pacea prezenţei Sale. Aceste cuvinte sunt adresate mai ales copiilor lui Dumnezeu care au fost născuţi din nou prin credinţă şi care trebuie să fie mereu reînnoiţi prin ascultarea de El.
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
Dimineaţa
Sfâşiati-vă inimile, nu hainele. Ioel 2:13
Sfâşierea hainelor şi celelalte semne exterioare ale emoţiilor religioase sunt uşor de manifestat şi adesea făţarnice. Să simţi adevărata căinţă este mult mai greu; în consecinţă, este mult mai rar întâlnită. Oamenii vor participa la cele mai lungi şi complicate ceremonii religioase, fiindcă acestea sunt pe placul firii. Adevărata religiune, însă, este prea umilitoare, prea cercetătoare, prea interioară pentru gustul omului firesc El preferă ceva mai ostentativ, mai bătător la ochi şi mai lumesc. Ceremoniile exterioare sunt confortabile pentru un timp; ochiul şi urechea sunt satisfăcute, egoismul este hrănit, şi îndreptăţirea de sine este umflată ca un balon. Dar ele sunt ultima amăgire, fiindcă, în clipa morţii, şi în Ziua Judecăţii, sufletul are nevoie de ceva mai substanţial decât ceremoniile şi ritualurile pe care să se sprijine. Despărţită de evlavia vitală, orice formă de religie este zadarnică. Oferită fără o inimă sinceră, orice formă de închinare este o ruşine şi o batjocură pentru maiestatea cerurilor. Sfâşierea inimii este o operaţiune divină, şi este simţită solemn. Este o durere tainică experimentată personal, nu doar de formă, ci ca o lucrarea adâncă, mişcătoare a Duhului Sfânt în inima fiecărui credincios. Nu este o problemă despre care să vorbeşti şi pe care să o crezi, ci un simţământ adânc în inima fiecărui copil viu al viului Dumnezeu. Este foarte umilitoare şi curăţă păcatul în întregime; dar pe urmă, este o dulce pregătire pentru preţioase mângâieri, care nu ar fi putut să fie primite de un suflet mândru. Este şi distinctivă, fiindcă aparţine aleşilor lui Dumnezeu, şi numai lor. Textul ne spune să ne sfâşiem inimile, dar ele sunt, în mod natural, tari ca marmura. Cum putem, deci, să facem acest lucru? Trebuie să le ducem la Calvar. Vocea Mântuitorului muribund a sfâşiat stâncile odată, şi este puternică şi acum. Duh prea Sfânt, fa-ne în stare să auzim strigătul de moarte al lui Isus, şi inimile noastre vor fi sfâşiate aşa cum îşi sfâşie oamenii hainele în vremuri de mare durere.
Seara
Îngrijeşte bine de oile tale, şi ia seama la turmele tale.
Proverbe 27:23
Orice om de afaceri înţelept îşi va verifica periodic compania. El îşi va aduce la zi facturile, va examina inventarul, şi va vedea dacă negustoria merge bine sau nu. Orice om care este înţelept în împărăţia cerurilor va striga: „cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima: încearcă-mă” (Psalmi 139:23). El va pune deoparte timp pentru cercetare de sine, ca să vadă dacă lucrurile sunt bune între Dumnezeu şi sufletul lui. Dumnezeul căruia îi slujim este un mare cercetător de inimi. In vechime, slujitorii Săi Îl cunoşteau ca pe Domnul care cercetează inima şi examinează mintea copiilor Săi (vezi Ieremia 17:10). Ingăduiţi-mi să vă încurajez, în numele Lui, să vă cercetaţi cu răbdare şi să vă investigaţi solemn condiţia spirituală, ca să nu vă lipsiţi de odihna făgăduită. Vă implor să faceţi în seara aceasta ceea ce face orice om înţelept, ceea ce face Dumnezeu însuşi cu noi toţi. Cel mai bătrân sfânt să se uite cu atenţie la temelia credinţei lui, fiindcă părul alb poate acoperi o inimă neagră. Cei tineri să nu dispreţuiască cuvântul de mustrare, fiindcă mugurii tinereţii pot fi uniţi cu rădăcina ipocriziei. Când şi când, câte un cedru cade din mijlocul nostru. Duşmanul continuă să semene neghină în mijlocul grâului. Nu este dorinţa mea să introduc îndoieli şi temeri în mintea voastră; din contră, sper că vântul aspru al cercetării de sine vă va ajuta să le izgoniţi. Nu vrem să ucidem siguranţa, ci siguranţa firească; nu vrem să alungăm încrederea, ci încrederea în sine; nu vrem să distrugem pacea, ci pacea înşelătoare. Prin sângele preţios al Lui Christos, care nu a fost vărsat pentru ca tu să fii ipocrit, ci pentru ca sufletele sincere să-L laude, te implor, cercetează şi uită-te, ca să nu spună despre tine la sfârşit ,MENE, MENE… TEKEL; ai fost cântărit, şi găsit prea uşor” (Daniel 5:25, 27).
IZVOARE IN DEŞERT
În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. (Romani 8:37)
Evanghelia şi darul lui Dumnezeu sunt structurate atât de minunat încât chiar vrăjmaşii şi forţele care sunt înşiruite să lupte împotriva noastră de fapt ajută la pavarea drumului nostru către porţile cereşti şi în prezenţa lui Dumnezeu. Aceste forţe pot fi folosite în acelaşi fel în care un vultur foloseşte vânturile puternice ale unei furtuni ca să se înalţe spre cer. La început el stă perfect liniştit, sus pe o stâncă, uitându-se cum se umple cerul de negură şi cum lovesc fulgerele în jurul lui. Şi totuşi nu se mişcă niciodată până nu simte izbucnirea furtunii, şi atunci cu un ţipăt pătrunzător el plonjează spre vânturi, folosindu-le ca să-l poarte tot mai sus.
Aceasta doreşte şi Dumnezeu de la fiecare din copiii Săi. El vrea să fim „mai mult decât biruitori”, transformând norii furtunoşi în care ale victoriei. Este evident că atunci când o armată devine mai mult decât biruitoare, îşi alungă vrăjmaşii de pe câmpul de luptă şi le confiscă hrana şi proviziile. Acesta este exact sensul acestui pasaj din Scriptură. Este multă pradă de luat! Dragul meu credincios, după ce ai trecut prin teribila vale a suferinţei, ai plecat tu cu pradă? Când ai fost lovit de un rău şi ai crezut că ai pierdut totul, te-ai încrezut în Dumnezeu că vei ieşi din asta mai bogat decât erai înainte? A fi „mai mult decât biruitor” înseamnă să iei prada de la vrăjmaşi şi să ţi-o însuşeşti. Ceea ce vrăjmaşii tăi au plănuit să folosească pentru a te învinge, poţi confisca spre folosul tău. Când Dr. Moon, din Brighton, Anglia, a fost lovit dintr-odată de orbire, a spus: „Doamne, accept acest «talent» al orbirii pentru Tine. Ajută-mă să-l folosesc pentru gloria Ta astfel încât când Te vei întoarce, să-l iei «înapoi cu dobândă» (Matei 25:27)”. Atunci Dumnezeu i-a dat posibilitatea să inventeze Alfabetul Moon pentru orbi, prin care mii de oameni orbi au putut să citească Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel au ajuns la glorioasa cunoaştere mântuitoare a lui Hristos.
Dumnezeu nu a înlăturat „ţepuşul din carne” al lui Pavel (2 Corinteni 12:7). Domnul a făcut un lucru mult mai bun – El l-a învins şi l-a făcut slujitorul lui Pavel. Slujba ţepuşurilor a fost deseori o slujbă mai mare pentru oameni decât slujba tronurilor.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Marcu 11.15-33
Domnul curăţă acest templu pe care îl cercetase în ajun; râvna Slujitorului desăvârşit Îl mistuie în cele privitoare la Casa Dumnezeului Său (Ioan 2.17).
La căderea serii, El părăseşte cetatea întinată, însă Se va întoarce în ea în ziua următoare, trecând prin faţa smochinului. Răspunzând la remarca lui Petru, Isus nu subliniază nicidecum propria Sa putere, ci îndreaptă gândurile ucenicilor spre Dumnezeu, ca şi cum le-ar spune: Cel care Mi-a răspuns Mie este gata să vă asculte şi vouă rugăciunile şi să vă înlăture orice obstacol din calea voastră, fie cât un munte de mare. A avea credinţă în Dumnezeu nu înseamnă să ne străduim să credem în împlinirea dorinţelor noastre, ci înseamnă să ne sprijinim pe Cineva pe care Îl cunoaştem, care ne-a dat promisiuni, care este credincios în a împlini aceste promisiuni şi care ne iubeşte. Există însă un caz când Dumnezeu nu ne poate răspunde sub nicio formă: atunci când avem ” ceva împotriva cuiva ” (v. 25). Iată pe calea relaţiilor noastre cu Dumnezeu un munte de netrecut! Trebuie să ne ocupăm de el pe loc (imediat), pentru a regăsi înspre El, ca şi înspre fraţii noştri, acele „drumuri croite” ale inimii, despre care ne vorbeşte Psalmul 84.5.
Odată cu v. 27 încep şi cele din urmă conversaţii ale Domnului, pe parcursul cărora El îi va uimi, unul după altul, pe adversarii Săi de diferite feluri.
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Psalmul 40:1-5
„CÎNTĂREȚII”
Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru. Psalmul 40:3
Maiestoasele imnuri de demult ale Bisericii și înălțătoarele cântece mai noi sunt o parte vitală a vieții credinciosului. Se știe că oameni care altădată erau închiși în ei și tăcuți și care apoi L-au primit pe Cristos, acum cântă cântările credinței lor în timp ce conduc mașina, în timp ce își calcă hainele sau în timp ce fac duș. Ei cântă din pricina inimii lor schimbate și din pricină că noua viață în Cristos trebuie să-și găsească expresia în cântare.
În cartea lui „Psalms of the Heart”, George Sweeting ilustrează acest adevăr din experiența a doi absolvenți ai Institutului Biblic Moody, John și Elaine Beekman. Dumnezeu i-a chemat să lucreze ca misionari printre indienii tribului Chol, din partea de sud a Mexicului. Ca să ajungă la acest trib, arată Sweeting, aceștia au călătorit pe spinarea măgarilor și cu niște luntre scobite din trunchiuri de copaci. Împreună cu alți misionari, ei au lucrat timp de 25 de ani la traducerea Noului Testament în limba indienilor Chol. Astăzi Biserica indienilor Chol prosperă. Mai bine de 12.000 de creștini alcătuiesc împreună Comunitatea creștină Chol, care este independentă financiar. Ceea ce este interesant este că atunci când au venit misionarii, indienii Chol nu știau să cânte. Odată cu pătrunderea Evangheliei însă, credincioșii din trib au ajuns să fie cunoscuți sub denumirea de „cântăreții”. „Acum ei iubesc cântarea, comentează Sweeting, fiindcă au pentru ce să cânte.”
În inimile noastre ale celor care ne-am încrezut în Cristos ca Mântuitorul nostru răsună cântecul celor răscumpărați. Fie ca și noi, prin faptul că exprimăm bucuria relației pe care o avem cu Cristos, să fim cunoscuți sub numele de „cântăreții” D.C.E.
Pacea lui Cristos în inimă mi-a pus
Un izvor ce curge cu har si farmec sfânt.
Ale mele-s toate de când sunt al lui Isus;
Cum aș putea să tac și să nu cânt? – Lowry
Cea mai semnificativă expresie a creștinismului este nu un suspin, ci un cântec.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea împărăția lui DUMNEZEU. . .Nu te mire că ți-am zis: Trebuie să vă nașteți din nou. loan 3,3.7.
Numai Dumnezeu însuși poate să umple golul din sufletul tău. Numai harul Său este viață, numai dragostea Sa este odihnă și numai în prezența Sa este bucurie. „înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice în dreapta Ta” (Ps. 16.11). Dacă ești „învățătorul lui Israel” nu-ți ajută la nimic căci TREBUIE să te naști din nou.
„Păcătoșii sunt îngroziți în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiți care zic: Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine va putea să rămână lângă niște flăcări veșnice?” (Isaia 33.14). Acesta va fi sfârșitul tuturor acelora care nu sunt copii ai lui Dumnezeu prin credința în Domnul Isus Hristos. Pentru totdeauna vor fi îndepărtați de la prezența lui Dumnezeu în locul din care nu mai este scăpare. Ce cuvânt zguduitor! Mii și mii de pilde ar trebui ca să descrie această stare dezastruoasă, dar cuvântul părăsiți o exprimă mai bine. Ce înseamnă acest cuvânt putem vedea pe crucea Golgotei în suferințele de nedescris ale Aceluia care din dragoste pentru noi a suferit această stare de „părăsit.” Fără Dumnezeu în lume, fără Dumnezeu în viața viitoare, pe veci părăsit de Dumnezeu! Te consolezi cumva la gândul că până la viața viitoare mai este timp? VAI! Milioane se înșală în felul acesta. Nu te înșela singur ascultând sfaturile Satanei. Fiecare zi trecută ne apropie mai mult de sfârșit „Și după cum omului îi este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata…” (Evrei 9.27).
Împăcarea cu Creatorul, armonia cu El, și nicidecum pactizarea cu înclinațiile inferioare din noi, ne dă echilibrul după care suspinăm. Să ne încredem în Numele Domnului Isus, să-L lăsăm numai pe El să ne mântuiască.
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
Noi toți privim cu fața descoperită … slava Domnului … 2 Corinteni 3.18
Nașterea Mântuitorului a avut loc neobservată de lume, dar a împărțit istoria, astfel că anii sunt numărați înainte și după Hristos. Drept leagăn, Mântuitorul a avut numai o iesle într-un staul, dar o stea i-a călăuzit pe magi până la Betleem.
Mântuitorul nu a posedat nimic, nici câmp cu grâne, nici plasă de pescuit, dar cu cinci pâini și doi pești a săturat mulțimi de oameni. Nu a avut o locuință proprie, un loc unde să-Și pună capul, dar a umblat pe apele mării. Domnul și Mântuitorul nostru a trăit într-o lume coruptă, dar păcatul nu L-a putut atinge niciodată. Crucificarea lui Hristos a marcat culmea răutății omului, dar a fost necesar darul vieții Sale pentru răscumpărarea vinovaților.
Când a murit, au fost vărsate puține lacrimi, dar soarele s-a întunecat și pământul s-a cutremurat. Oamenii L-au pus pe cruce la un loc cu tâlharii, dar a înviat și a fost înălțat în slavă. Învierea Sa a fost o victorie decisivă asupra morții și a diavolului. Să nu uităm aceste adevăruri!
În fața maiestății Domnului și Mântuitorului nostru să ne unim și noi glasurile cu apostolul, spunând: „A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre … să fie slava și puterea în vecii vecilor! Amin”.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
„…Ați fost mântuiţi, prin credinţă…” (Efeseni 2:8)
Biblia tranșează clar această chestiune de maximă importanță: „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă”. Credința în Hristos este singura care ne poate da siguranța cerului.
Poetul Henry van Dyke a spus-o astfel: „Stau pe malul mării. O corabie își întinde pânzele în briza dimineții și pornește pe oceanul albastru. E un obiect al frumuseții și tăriei. Stau și privesc până când… arată ca un fir de nor alb acolo unde marea și cerul se contopesc. Apoi, un om ce-mi stătea alături spune: „S-a dus!” „Unde s-a dus?” S-a dus din văzul meu. Asta e tot. Catargul ei este la fel de înalt, ea este la fel de mare și de puternică cum era când a plecat. Mărimea ei micșorată se află în mine, nu în ea. Și în chiar clipa când cineva spune: „Iată, s-a dus!”, undeva există alți ochi care o privesc venind și alte glasuri se pregătesc să strige bucuroase: „Uite-o că vine!” Și asta înseamnă să mori când Îl cunoști pe Hristos.
Poate spui: „Eu nu am fost crescut în biserică. Unde să merg să găsesc credința?”
D. L. Moody a spus: „M-am rugat pentru credință și am crezut că va coborî și mă va lovi ca un fulger… dar credința nu părea să mai vină. Apoi, într-o zi, am citit capitolul zece din Romani: „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos”. Mi-am închis Biblia și m-am rugat pentru credință. Apoi mi-am deschis Biblia și am început s-o studiez… și de-atunci credința mea tot crește!” P
oate spui: „Dar eu nu știu să mă rog!” Spune doar atât: „Doamne Isuse, astăzi îmi pun încrederea în Tine și Te accept ca Mântuitor al meu personal”. Ai rostit această rugăciune? Acum fă primii pași ai credinței și caută un grup de oameni rcedincioși pe care să-i frecventezi… Vei crește!
Mana Zilnica 